Mintea umană este ca o mașină de fabricat înțelesuri; iar condiția umană, implică efortul de a interpreta miliarde de informații care ne bombardează în fiecare zi.
Problemele apar atunci când ne atașăm de anumite povești și le permitem să constituie totalitatea vieții noastre. Există cam tot atâtea scenarii confuze de acest fel, câte persoane sunt. De ex: "Părinții mei au divorțat imediat după nașterea mea, prin urmare sunt responsabil de faptul că tatăl meu suferă de alcoolism"; sau: "Eram un introvertit, într-o familie de oameni sociabili, de asta nu mă iubește nimeni"; și tot așa.
Cei mai mulți dintre noi rostim aproximativ 16.000 de cuvinte pe zi. Dar gândurile noastre, vocile noastre interioare, produc mult mai multe cuvinte. Vocea "conștiinței" "trăncănește” neobosită, producând observații, comentarii și analize. Doar că aceste comentarii și analize produse de vocea noastră interioară pot fi părtinitoare, confuze, preocupate să se autojustifice sau să se autoamăgească. Și mai rău decât atât... nu tace niciodată... 😩
Ca să vedeți cât de ușor alunecăm de la fapte obiective la păreri, judecăți și anxietăți, puteți încerca următorul exercițiu: gândiți-vă pe rând la următoarele lucruri:
Locuința voastră
Slujba voastră
Greutatea voastră
Covid 19
Când creați ascocieri libere, unele gânduri vor fi obiective:
"Luni trebuie să predau un proiect”.
"Mă pot proteja de acest virus și dispun de suficientă răbdare și toleranță”.
Observați, însă, cât de repede apar acele supărătoare păreri, evaluări și griji:
"La mine la serviciu e un stres continuu”.
"Greutatea mea... trebuie să țin iar cură de slăbire... arăt ca un porc”.
"Îmi e foarte teamă să ies din casă. Dacă mă infectez și voi muri? Dar nu suport să stau în casă...”
Tendința de a rămâne blocați în gândurile noastre se explică și prin faptul că multe dintre tiparele noastre mentale se combină cu emoțiile, dând naștere unor reacții disproporționate.
Persoanele care sunt blocate într-un anumit tip de gândire sau comportament nu văd lumea cu adevărat, așa cum este. Sunt insesibile la context. Mai degrabă, văd lumea așa cum s-ar aștepta să fie.
Adeseori, persoanele care își pierd viața în incendii sau aterizări forțate sunt cele care încearcă să iasă pe aceeași ușă pe care au intrat. Cuprinse de panică, se bazează pe un tipar prestabilit, în loc să caute o altă modalitate de a scăpa.
În mod similar, suferința, dificultățile în relațiile personale și din alte domenii nu pot fi rezolvate prin vechiul mod de gândire automat. Rezolvarea lor în mod eficient presupune să fim sensibili la context și să reacționăm față de lume așa cum este ea în acel moment.
Întrebarea este: cine este responsabil? Gândirea sau cel care gândește?
Ne conducem viața conform propriilor valori sau ne lăsăm duși de val?
Commentaires